CP.Reclame periculoase pe Android – promit soluții antivirus, dar creează abonamente la servicii nedorite


image005 Specialiștii Bitdefender au identificat un banner de reclamă, inclus în diverse aplicații legitime de Android, ce lansează atacuri menite să convingă utilizatorii să cumpere un produs fals de securitate.

 

Reclamele, livrate prin platforma InMobi, afișează o alarmă de tip pop-up pe ecranul smartphone-ului, care avertizează utilizatorii că dispozitivul lor este virusat și le oferă o așa-zisă soluție antivirus plătită.  

 

Un click pe link-ul sugerat direcționează utilizatorii către o pagină care le confirmă că dispozitivul lor mobil este infectat cu viruși.

 

Pentru a-și curăța telefonul, utilizatorilor le este recomandată o soluție de dezinfecție, iar pentru a obține respectivul instrument trebuie să-și introducă numărul de telefon într-un formular. În realitate utilizatorii sunt păcăliți astfel să-și facă un abonament de 3 sau 4 euro pe săptămână, prin care pot avea acces la tonuri de apel premium și wallpaper-e. Abonamentul poate fi întrerupt doar manual.

 

 

’’Cel mai probabil administratorii platformei de livrare de reclame nu sunt conștienți că servicul lor este folosit într-un atac, iar banner-ul periculos a fost trecut cu vederea în procesul de validare. Atacul poate fi lansat din orice aplicație legitimă care folosește modulul de reclamă InMobi,  printre care o versiune mai veche a aplicației legitime gratuite Brightest Flashlight Free, disponibile în Google Play’’, spune Cătălin Coșoi, Chief Security Strategist, Bitdefender.

 

Escrocheriile de tip scareware, care sperie utilizatorii spunându-le că terminalele lor sunt infectate cu software periculos, sunt foarte des întâlnite pe Windows și Mac OX. Mesajele încearcă să convingă oamenii să cumpere soluții antivirus false, iar aceștia vor plăti pentru instrumente de dezinfecție complet inutile.

 

Dacă nu aveți nicio soluție de securitate instalată pe smartphone sau tabletă, n-ar trebui să vi se afișeze niciun mesaj de tip pop-up care să vă informeze cu privire la diverse infecții, iar dacă folosiți o soluție antivirus dedicată, trebuie să știți că nicio aplicație legitimă nu vă va cere bani în plus pentru a curăța sistemul de viruși.

 

 

Dacă ați întâlnit un astfel de comportament:

·       Dezabonați-vă imediat trimițând un SMS la numărul menționat în secțiunea Termeni și Condiții de pe site-ul unde v-ați abonat inițial.

·       Dezinstalați aplicațiile pe care le-ați descărcat recent.

·       Folosiți a soluție de securitate performantă dedicată terminalelor cu Android care blochează paginile periculoase – http://www.bitdefender.ro/solutions/mobile-security-android.html

·       Folosiți un software care vă informează la ce tip de informații au acces aplicațiile pe care le instalați și care sunt riscurile pe care vi le asumați instalându-le – http://www.bitdefender.ro/solutions/clueful-android.html    

 

 

Comments are closed.

%d bloggers like this: