CP-Parteneriat Bitdefender – Orange pentru trafic de date în siguranță pe telefonul mobil și pe tabletă


Cei de la Bitdefender și Orange au incheiat un parteneriat în urma căruia clienții celui mai mare operator de telefonie mobilă din piață vor beneficia de protecție antivirus pentru tabletele și telefoanele cu sistemul de operare Android, precum și de o aplicație dedicată controlului parental. Astfel, Bitdefender a integrat cele mai performante tehnologii de securitate, recunoscute la nivel global, în aplicațiile Orange Antivirus și Orange Content Lock, pentru protecție de top împotriva amenințărilor informatice și pentru a ușura supravegherea copiilor.

’’Androidul este în capul listei creatorilor de viruși pentru mobil pe fondul cotei mari de piață pe care o deține, iar amenințările informatice pentru acest tip de dispozitive mobile se diversifică rapid și devin din ce în ce mai complexe. Fie că urmăresc furtul de informații personale, accesul la conturile bancare sau furtul de bani prin umflarea facturilor utilizatorilor, virușii de Android pot fi extrem de periculoși fiind integrați de foarte multe ori în aplicații legitime. Tocmai de aceea alăturarea soluțiilor de securitate și a celor de control parental serviciilor de comunicații mobile este esențială, iar parteneriatul între furnizorul numărul unu din piața de securitate și liderul pieței de telecom a venit natural’’, a declarat Valentin Jurcuț, Business Development Director, România, CEE, CIS, Bitdefender.

 

Orange Antivirus și Orange Content Lock, dedicate utilizatorilor care folosesc sistemul de operare Android, se regăsesc în abonamentele Orange lansate astăzi. Abonaţii Orange pot descărca aplicațiile din magazinul online GooglePlay și  beneficiază de trafic nelimitat.

Sursa Bitdefender

Comments are closed.

%d bloggers like this: