Libertatea Internetului din Romania este in pericol, dupa ce tara noastra a semnat Anti-Counterfeiting Trade Agreement (ACTA).[….]
ACTA, care reprezinta Acordul Comercial Impotriva Pirateriei, a fost semnat de Uniunea Europeana si de statele membre, joi, la Ministerul Afacerilor Externe din Japonia, potrivit MOFA, un site al Ministerului nipon al Afacerilor Externe.
La eveniment au participat reprezentanti ai Uniunii Europene, dar si ai 22 de state membre, care au semnat acordul. Printre tarile care au semnat ACTA se numara si Romania.
Inca nu au semnat Cipru, Estonia, Germania, Olanda si Slovenia. Aceste tari sunt asteptate sa semneze si ele ACTA.
. Acest tratat este contra incalcarii drepturilor de autor, iar incalcarea lui ar putea sa aiba consecinte mai grave decat incalcarile SOPA si PIPA. Parerea mea e ca nimic nu e in regula in Romania si nici nu va fi .Am scapat de SOPA si PIPA si am dat de astia, curios e ca s-a semnat foarte repede tratatul, daca era sa se semneze un tratat in folosul romanilor ,va spun eu ca nu se semna dar fiindca e vorba de ceva legat de libertate, au facut uz de zel 🙂 . Sursa Ziare.com Ca sa scapam de asta si alte detalii clic aici
ionas2
January 27, 2012 at 2:43 pm
Ai dreptate, daca era ceva in folosul acestui popor nu se semna.